7 ianuarie 1895 se naşte la Bucureşti într-o familie de melomani Clara Haskil.
Părinţii: mama, Berthe Moscuna era profesoară şi tatăl, Isac Haskil – mic funcţionar; surorile: Jana Haskil, vilonistă la Orchestra Radio-Paris şi orchestra Colonne, Lili Haskil, profesoară de pian.

1903–1905 studiază la Academie Fur Muzik Und Darstellende Kunst cu profesorul Richard Robert.

1905 este inscrisă la Conservatorul din Paris, unde îi are ca profesori pe Allem Chené şi Alfred Cortot. La absolvire, în 1910, primeşte premiul I, decernat de un juriu compus din G. Fauré, G. Enescu, Moskowski şi Raoul Pugno.

1905 – susţine primul recital la Viena, interpretând Bach, Handel, Schumann şi Chopin.

1909 la Bucureşti susţine două recitaluri: Ciaccona de Bach – Busoni, Sonata op. 109 de Beethoven, Carnavalul de Schumann, Chopin, Liszt.
Este invitată să cânte în faţa reginei Carmen Sylva.

După terminarea Conservatorului întrerupe orice activitate timp de patru ani, urmând un tratament datorită unui inceput de scolioză.

1908–1909 Union Francaise de la Jeunnesse, premiul I la Concursul de vioară.

1905–1960 solistă (pian).

În 1914 îl întâlneşte în Elveţia pe Paderewski.

Din 1920 reîncepe să cânte în public, susţinând primul recital la Lausanne, apoi la Geneva.

1924 – primul recital la New-York.

1926 – Teatrul din Lausanne, concert Casals-Haskil.

1927 cântă împreună cu Enescu, Casals în Elvetia şi Belgia, cu Stokowski la Philadelphia.
Cu E. Isaye cântă integrala sonatelor pentru pian şi vioară de Beethoven, susţine recitaluri alături de Nikita Megaloff.

Aceste prime succese au fost fară urmări. Ea cânta prea rar. Nu are impresar, nu are locuinţă, nu are pian. Locuieşte la prieteni devotaţi (...) care au făcut tot ce au putut pentru a o încuraja şi ajuta. (Lili Haskil, "Clara Haskil. O viaţă daruită muzicii", Adriana Moscuna, Editura Muzicală, Bucureşti, 1992)

Din 1927 până în 1940 locuieşte la Paris.

1941, martie, în urma ocupării Parisului de trupele naziste, reuşeşte să treacă în zona liberă, ajungând la Marsilia.

1942, iunie, este operată de tumoare pe nervul optic. În noiembrie, cu două zile înainte ca Marsilia să fie ocupată de nazişti, se refugiază în Elveţia.

Din 1942 se stabileşte în Elvetia, la Vevey.
După 1950 se impune public.

1956 – "anul Mozart" – susţine 11 concerte cu Karajan.
Este apreciată ca una din cele mai mari interprete mozartiene.

1957, Guvernul Francez îi decernează Legiunea de Onoare.

7 decembrie 1960 trece în nefiinţă.

1962, martie, la Vevey, se constituie "Asociaţia Clara Haskil" şi se iniţiază concursul de pian în colaborare cu "Săptămânile internaţionale de la Lucerna".

A primit de trei ori Marele Premiu al Discului al Academiei Charles Cros:

  • în 1953 pentru Sonata postumă în la minor no 42 de Fr. Schubert
  • în 1956 pentru Sonata KV 330 şi Variaţiuni după un menuet de Duport, de W. A. Mozart
  • în 1957 pentru Sonata KV 454 şi Sonata KV 456 pentru pian şi vioară de Mozart, interpretate cu Arthur Grumiaux